
Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani prezintă
luni, 3 iunie, ora 19:00 la Sala Majestic a Teatrului Odeon
CAII LA FEREASTRĂ de Matei Vişniec
Cu: Bogdan Muncaciu, Dana Bucătaru, Ioan Crețescu, Volin Costin, Andreea Moțcu, Mirela Nistor, Alexandru Dobinciuc
Regia: PETRU VUTCĂRĂU Scenografia: MIHAI PASTRAMAGIU Ilustrația muzicală: SERGIU SCRELEA
Durata: 1h 10’
Preţul biletelor: 21,20 lei; 12,72 lei
„Este o piesă care mi-a marcat viața din multe puncte de vedere. Am scris-o cu doi ani înainte de plecarea mea din țară, prin 1985 și a fost piesa cu care era cât pe ce să debutez în România. În Franța, a fost prima piesă care mi-a fost tradusă în franceză.
”Caii…” este un text care figurează și în manualele școlare, socotindu-se că mă reprezintă într-un fel, fiind ca o prelungire a teatrului absurdului în social, pentru că este o piesă în care eu demasc manipularea indivizilor prin marile idei, prin termeni precum datorie, eroism și alte asemenea mari slogane. Societățile totalitariste ștriu să manipuleze foarte bine prin fraze patriotarde, prin apelul la emoție. Eu încercam atunci să denunț isteria antirăzboinică din vremea lui Ceaușescu. România nu era atacată din nicio parte, nu era amenințată decât din interior, de propria sa incapacitate de a evolua, dar se organizau în acei ani niște mari manifestații antirăzboinice”. Matei Vișniec
“Dramaturgia lui Matei Vișniec este cu totul și cu totul specială. Matei Vișniec este un om de teatru până-n măduva oaselor! Creier, suflet, spirit – tot ceea ce mișcă în acest mare om de cultură este teatru. Este un dramaturg foarte ofertant atât pentru regizori, cât și pentru actori. Are subiecte inedite, neaşteptate, surprinzătoare, sigur codificate, cu foarte multă poezie, cu multe profunzimi, cu tristeţi, cu nostalgii, cu multe probleme care sunt cu totul actuale. Le el totul este pe muchie de cuţit.
Vişniec rămâne un autor dramatic, un autor poetic, un autor inedit, sigur unic în felul său. Este o bucurie deosebită să lucrezi pe texte care îi aparţin.
Caii la fereastră a fost scris cu câţiva ani în urmă, dar rămâne actual şi ne vizează pe toţi, indiferent de naţionalitate, indiferent de culoarea politică. Este vorba despre faptul că oamenii se ucid. Se ucid la infinit, fără a se opri. Sunt războaie, vărsări de sânge, suferinţă, durere.
Oamenii se ucid şi prin relaţiile dintre ei. Se ucid prin relaţiile interpersonale. Se ucide personalitatea din om. Generaţiile tinere sunt dezumanizate. Iar unii oameni se îmbogăţesc şi trăiesc tocmai de pe seama acestor distrugeri”.
Petru Vutcărău
Teatrul Odeon
Adresa: Calea Victoriei 40-42, sector 1, cod 010062 Bucuresti
Agentia de bilete: 314 72 34
Rezervari bilete: rezervari@teatrul-odeon.ro
website: www.teatrul-odeon.ro
facebook Theatre Cultures email updates: newsletter

