
Ismena este un poem-monolog scris în stil dramatic. Yannis Ritsos l-a început în 1966, la Atena, şi l-a terminat, în 1971, în Samos. În Ismena, suntem martorii unui personaj feminin al cărui destin este să fie singur. Mai mult, acest personaj ne este deja cunoscut din Antigona lui Sofocle. Ritsos, care a adaptat o legendă antică grecească, stabileşte legături interesante între evenimentele mitului şi epoca prin care poporul grec a trecut în timpul războiului civil şi în anii care i-au urmat. În felul acesta, el abordează, în mod critic, dintr-o perspectivă umanistă, teme precum puterea, iubirea, sexualitatea, religia, fidelitatea, moartea, libertatea şi virtutea.
Ca într-un act de Cehov, el transmite publicului dezolarea din marele palat în care Ismena a trăit singură, atmosfera încă sufocantă de prea multe amintiri, nostalgia intensă, dezamăgirea de a nu fi dus viaţa pe care şi-o dorea. Partea cea mai interesantă a poemului o pune pe Antigona într-o lumină nouă, înfăţişând-o în ipostaze obişnuite din viaţa de zi cu zi.
Ritsos urmăreşte să dezvăluie culisele acestei tragediei greceşti, prezentându-le din perspectiva Ismenei. Astfel, mitul antic câştigă o nouă dimensiune şi este realizat într-o interpretare contemporană. Folosirea elementului timp într-un mod atât de inteligent, îi conferă poemului lui Ritsos o adâncime de analiză care, de fapt, este întâlnită mai degrabă în romane.
Berksoy Sanat Akademisi
Ismena de Yannis Ritsos traducerea în turcă: Cevat Çapan regizor: Zeliha Berksoy în rolul Ismenei: Almila Uluer Atabeyoğlu cu participarea: İpek Taşdan, Hakan Ummak scenografie-costume: Başak Özdoğan muzică: İlke Boran producția: Berksoy Sanat Akademisi
Contacte producători: telefon: 0090 (0) 212 219 46 77 Fax: 0090 (0) 212 219 46 79 E-mail: info@semihaberksoyoperavakfi.org
29 februarie - 1 martie 14 martie - 15 martie 28 martie - 29 martie 11 aprilie - 12 aprilie 25 aprilie - 26 aprilie oră : 20:30 Preţ bilet: 20, 10 liră turceascăInfos bilet: telefon 0212 219 46 77 Adresă teatrului (black box) Berksoy Sanat Akademisi: Rumeli Cd. Matbaacı Osmanbey Sok. Bekiroğlu İş Merkezi No: 36 Osmanbey

