Remarcat de Toni Racklin, directoarea Barbican Centre, în Festivalul Național de Teatru, ediția 2010, spectacolul Aniversarea de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov de la Nottara, la invitația acesteia și cu susținerea I.C.R Londra, a avut o serie de zece reprezentații la Sala Pit a faimoasei instituții londoneze. Rezultatul: public încântat, distribuția cu sentimentul împlinirii profesionale – Caietele Teatrului Nottara o probează, o presă bună și foarte bună, cronici care au subliniat valoarea muncii făcută cu talent de către Vlad Massaci și de actorii din distribuție; citez din ”The Telegraph” (vineri, 11 noiembrie 2011): ”Jocul actoricesc este intens și Aniversarea este pusă în scenă cu stil.” și din ”The Artsdesk”, apărut la aceeași dată, ”Este un exemplu de interpretare de primă mână a întregii trupe și fiecare actor are momentul lui de strălucire”; iar în ”The British Thetre Guide (tot 11 noiembrie 2011) se afirmă: ”Aniversarea este la fel de puternică pe scenă ca și atunci când a fost lansat conceptul danez Dogma […]. Acum, după treisprezece ani, Vlad Massaci și echipa lui extraordinară surprind aceeași senzație de teamă, intimitate și urgență.” Nu e puțin lucru într-un mediu teatral-artistic ca cel al Londrei, unde direcțiile și spectacolele care le ilustrează sunt atât de diverse, dinamice, iar unele înoitoare; se poate conchide că reprezentațiile cu Aniversarea au confirmat posibilitățile Teatrului Nottara și-i vor propulsa ambiția de a-și depăși limitele prin noi încercări.
O astfel de încercare este și organizarea, la începutul lunii decembrie, a ”Zilelor teatrului de/pe bulevard”, a doua ediție, un dar oferit de Sărbători spectatorilor – sau, așa cum îi numește Mircea Diaconu, cu tandrețe, ”musafirii noștri”; a fost programată Aniversarea, revenită ”în glorie” de la Londra, de asemenea și Metoda de Jordi Galcerán, regia Theodor Cristian Popescu, un alt spectacol cu adevărat remarcabil al Teatrului Nottara – a putut fi văzut în mai multe festivaluri din țară și într-un turneu la Viena, și ar merita, la rândul lui, alte deplasări în străinătate; cu ocazia acestor zile de sărbătoare a teatrului, au mai fost programate montările: Cabinierul de Ronald Harwood, regia Marcel Țop, True west de Sam Shepard, regia Alexandru Mâzgarean, 39 de trepte, o comedie după scenariul filmului lui Hitchcock, și Ultimul Don Juan de Neil Simon, tot o comedie, amândouă spectacolele în regia lui Petre Bokor, Omul Hazardului de Yasmina Reza, regia Cristi Juncu, și o satiră a moravurilor politice de pe Sena, Vacanță în Guadelupa de Pierre Sauvil și Éric Assous (coproducție cu Teatrul George Ciprian, Buzău), regia Diana Lupescu, montare cu accente care decupează și realități dâmbovițene.
Tot în aceste ”Zile ale teatrului… ” a fost plasată și premiera unui nou spectacol al actualei stagiuni a Teatrului Nottara, Nu vorbiți cu actorii de Tom Dudzick; la sfârșitul anilor 80, autorul avea o carieră promițătoare de actor, dar a renunțat la ea pentru a se consacra scrisului și, după mai multe încercări, ajunge să fie jucat într-unul dintre teatrele off Broadway, iar succesul de public este câștigat. Experiența de actriță a Dianei Lupescu a funcționat în alegerea textului pentru care și-a asumat și regia, oferind colegilor de scenă o piesă despre lumea teatrului – e drept, de pe un alt bulevard, unul new-york-ez, dar multe situații sunt comune, chiar dacă situațiile de piață (marketing!) sunt profund diferite.
Debutantul Tom Prizmezniak (Lucian Ghimeși), însoțit de iubita sa, Ana Wynirski (Ioana Calotă), vine la New York pentru a participa la repetițiile piesei pe care a scris-o și pe care un producător și regizorul Bruno Polichek (Ion Grosu) au decis să o monteze, la un teatru de pe Broadway, avându-i în distribuție pe Eva Starsky (Ruxandra Sireteanu/ Diana Lupescu; în reprezentația văzută de mine, a jucat cea dintâi) și pe Max Logan (Emil Hossu), doi actori-vedetă ai star-sistemului american, la momentul acțiunii, oarecum trecuți într-o zonă mai umbrită. Comicul de situație, cel de limbaj, deformarea uneori caricaturală a eroilor care joacă, la rândul lor, personajele piesei din piesă, sunt bine susținute dramaturgic, regizoral și actoricește în prima parte a spectacolului, ceea ce face ca atenția publicului să-l urmărească reacționând prompt la momentele de comedie bine făcută. În cele dintâi secvențe, Ioana Calotă câștigă simpatie pentru jocul nuanțat, realizat din mici tușe, cu Tom, partenerul ei în aventura teatrală de care s-au lăsat ispitiți; și Lucian Ghimiși, dacă și emisia lui vocală ar fi mai exersată, ar avea o bună prezență; cu adevărat plin de haz devine fragmentul apariției lui Max Logan, Emil Hossu jucând personajul de june-prim grizonat cu un zâmbet și o privire complice către public, și de al cărui farmec Ana, ajunsă acum alături de idolul copilăriei ei de telespectatoare, cade cucerită; se va dezmetici parțial când Logan, cu umor, îi va explica intenția lui de a o iniția în tehnica ”texturii” scenice prin care personajele capătă consistență. E un fel de a spune cât de lunecoasă, de aceea greu de sesizat și de menținut, este granița dintre realitatea cotidiană și cea a actului teatral; de fapt, aceasta este supratema comedii legere, intuită de regizor și de distribuție, dar urmată cu întreruperi în spectacol.
În cea de a doua parte, montarea este mai puțin inventivă și datorită unei construcții dramaturgice previzibile, dar și interpretării mult șarjate de care este comtaminat chiar și Emil Hossu și în care aproape se sufocă restul distribuției; Eva Starsky e până la urmă salvată de o anume revenire la un ton fireasc, dulce-amar-nostalgic, atunci când Ruxandra Sireteanu își protejează cu căldură personajul, pe actrița care a văzut și a încasat multe, de pe scena localului unde a fost descoperită până la strălucitoarea și nemiloasa lumină a Broadway-ului. Cu ceva răbdare și încredere din partea actorilor, poate și cu un plus de exercițiu mai atent, cred că și celelalte personaje si-ar regăsi măsura în partea a doua a montării.
”Zilele teatrului…” rămân o invitație deschisă spectatorilor, musafiri chemați acasă la actori, la Teatrul Nottara.
